Conferință
2006-05-18
Transparență și Integritate în Învățământul Superior
Centrul Euroregional pentru Democrație și Academia de Advocacy au plăcerea să vă invite joi, 25 mai 2006, ora 10:00, la conferința Transparență și Integritate în Învățământul Superior. Evenimentul se va desfășura la Casa Tineretului, Str. Arieș nr. 19, sala 103 - 105.
Conferința are ca principal obiectiv prezentarea rezultatelor sondajului realizat de Metro Media Transilvania pe tema corupției în mediul academic la nivelul celor patru universități publice de stat din Centrul Universitar Timișoara.
Această inițiativă are loc în cadrul proiectului Transparență și Integritate în Învățământul Superior: program de dezvoltare a unei coaliții ONG pentru prevenirea corupției în mediul universitar derulat cu sprijinul financiar al Uniunii Europene prin Programul Phare 2003 Consolidarea Societății Civile în România.
Proiectul Transparență și Integritate în Învățământul Superior urmărește crearea unei coaliții de universități, organizații studențești, organizații de tineret și grupuri informale de inițiativă studențească în vederea elaborării unei strategii de combatere și prevenire a actelor de corupție în mediul universitar.
Pentru mai multe informații vă rugăm să consultați agenda preliminară a evenimentului, precum și descrierea pe scurt a proiectului, pe care le puteți găsi în anexă.
Vă rugăm confirmați participarea dvs. la adresa de e-mail ccocioba@regionalnet.org sau la telefon 0256-221471/221472 până cel târziu în data de 23 mai 2006. Persoană de contact: Camelia Cocioba.
Documente spre descărcare:
invitație conferință
agendă conferință 25 mai 2006
descriere proiect |